Sibiu: Număr record de pacienţi cu COVID-19 şi cazuri tot mai grave la ATI-ul Spitalului Judeţean

Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu înregistrează cifre record privind pacienţii care se prezintă pentru a fi testaţi şi trataţi de COVID-19, iar aici se discută inclusiv dacă să se extindă capacitatea ATI-ului pentru cei infectaţi, a precizat marţi, pentru AGERPRES, directorul medical al unităţii sanitare, Călin Cipăian.

„Am avut şi 361 de determinări într-o zi şi lucrăm pe aparatul care este cu viteză mare şi aşa facem faţă. Sunt foarte mulţi care se prezintă (la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu n.r.)”, a precizat directorul medical Călin Cipăian.

Potrivit acestuia, majoritatea celor care sunt testaţi de COVID-19 sunt persoane nevaccinate.

Medicii sunt îngrijoraţi nu doar de numărul în creştere al pacienţilor cu COVID-19, ci şi de faptul că mulţi dintre aceştia au varianta Delta.

Întrebat de corespondentul AGERPRES dacă cei care ajung la ATI au varianta Delta sau Omicron a COVID-19, medicul Călin Cipăian a răspuns: „Unii sunt cu Delta, dar nu se secvenţiază suficient la noi. Dar eu cred că la noi este în circulaţie Delta destul de mult. Vin cu atingeri pulmonare mari, ca în valul patru, deci cu scoruri de 18-20 la internare, aceia nu cred că sunt cu Omicron.”

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu sunt ocupate 17 locuri la ATI cu pacienţi cu COVID-19. În aceste condiţii se analizează extinderea capacităţii de internare la ATI.

„Noi mai avem un loc liber (la ATI COVID n.r.) şi ne pregătim să transformăm şi modularul mic. Acum suntem în şedinţă să vedem ce facem”, a mai spus medicul Călin Cipăian.

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu sunt internaţi cei mai mulţi bolnavi cu COVID-19 din judeţ, mai mult de o treime din totalul acestora. Astfel, la Spitalul Judeţean sunt internaţi 113 bolnavi cu COVID-19, din care 17 sunt la ATI, în timp ce în toate cele opt spitale din judeţ sunt spitalizaţi 310 pacienţi. Două treimi din bolnavii cu COVID-19 internaţi nu sunt vaccinaţi, potrivit datelor comunicate, marţi, de către Prefectura Sibiu.

sursa AGERPRES

Comentariile sunt închise.