Sibiul se pregătește de Crăciun, primăria a început să „îmbrace” orașul în straie de sărbătoare

Primăria oraşului Sibiu a început montarea beculeţelor pentru iluminatul festiv de sărbători. Se începe cu Piața Mare și apoi în restul centrului istoric. Celelalte bulevarde și străzi din oraș vor avea ornamente luminoase până la finalul lunii noiembrie.

Bradul din Piața Mare a fost cumpărat în 2019 și a costat 631.000 de lei . Acesta măsoară 24 de metri și este în formă de con, realizat din crenguțe verzi artificiale și decorat cu globuri uriașe.

În Piața Mare se va monta cupola de lumini și ornamentele pe cei 8 stâlpi centrali și țurțuri luminoși pe streșinile caselor din Piață. Apoi se va instala și bradul de Crăciun achiziționat anul trecut, înalt de 24 de metri și împodobit cu globuri aurii, roșii și argintii. În Piața Mică vor fi ornați stâlpii de iluminat și streșinile. Pe Podul Minciunilor va fi amplasată și anul acesta cupola de lumini care a devenit una dintre mărcile Sibiului în sărbătoare. Ornamente se vor amplasa și în Piața Huet, pe bulevardul Bălcescu și în parcul și pe strada Cetății, pe str. G-ral Magheru și strada Avram Iancu.

Comentariile sunt închise.