Slimnicean amendat cu 4.000 de lei și lăsat fără 3,58 m3 de lemn pe care îl transporta fără acte

Sancționat contravențional pentru că a transportat material lemnos fără a deține documente justificative
Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au identificat ieri un bărbat din Slimnic cu privire la care existau suspiciuni rezonabile că în ultimele zile ar fi transportat material lemnos fără a deține documente de proveniență.
La domiciliu acestuia din Slimnic, polițiștii au depistat material lemnos de foc de diferite esențe, iar întrebat cu privire la proveniența materialului lemnos, acesta a declarat că în repetate rânduri s-a deplasat pe raza Ocolului Silvic Dealul Sibiului de unde, de pe sol a cules și a tăiat mai multe crengi, unele fiind de dimensiuni mai mari, abandonate după tăierile de arbori, fără a discuta în prealabil cu reprezentanți ai ocolului silvic și a-i fi
eliberate avize de transport a materialului lemnos de foc. Încontinuare,sa procedat la măsurarea cantității de masă lemnoasă împreună cu reprezentanții Ocolului Silvic Dealul Sibiului, constatând că există un total de 3,58 m3 material lemnos de foc ( esență brad – 1,79 m3; esență stejar – 1,36 m3 și esență carpen – 0,43 m3), care a fost ridicat în vederea confiscării și predat Ocolului Silvic Dealul Sibiului, în custodie.
Bărbatul, învârstă de45 de ani, a fostsancționat contravențional cu amendă învaloare
de 4.000 de lei pentru transportarea materialului lemnos fără documente de proveniența,
conform art. 19 alin 2 lit. a pct. 2 din Legea nr. 171/2020, republicată.

Comentariile sunt închise.