Sâmbătă, 24 mai, de la ora 11:00, copiii din Sibiu sunt invitați la o porție zdravănă de veselie și bună dispoziție alături de cei mai faimoși șoricei într-un spectacol de teatru cu mascote, personaje și păpuși: „Șoriceii Bucătari”.
Organizat de GoldenParty, evenimentul promite un show muzical interactiv, plin de dans, cântece și rețete delicioase prezentate într-un mod amuzant și educativ. Cei mici vor descoperi secretul unui mic dejun sănătos și ingredientul magic din orice rețetă de succes.
Povestea ia o întorsătură amuzantă când un personaj pofticios, dar cam năzdrăvan, fură tortul aniversar. Noroc cu cățelușii curajoși care readuc echilibrul în casa șoriceilor. Finalul este animat de un program special de Mini Disco, pregătit cu energie de actorii GoldenParty.
Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste 2 ani și are o durată de 55 de minute. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural Ion Besoiu, str. Emil Cioran, nr. 1A, Sibiu.
Informații importante:
Toți participanții, adulți și copii, trebuie să dețină bilet (cu excepția copiilor între 1 și 24 luni, care au acces gratuit, dar fără loc asigurat).
Minorii trebuie însoțiți de un adult.
Accesul în sală se face cu 20 de minute înainte de începerea spectacolului.
Spectacolul va fi fotografiat.
Detalii despre regulamentul complet al accesului: www.goldenparty.ro/regulament-spectacole-copii
Vă așteptăm cu mic, cu mare, să gătim și să dansăm împreună alături de Șoriceii Bucătari!

Comentariile sunt închise.