Sorin Grindeanu îl critică dur pe premierul Ilie Bolojan: „PSD nu va gira o politică în care bogații devin mai bogați, iar cei vulnerabili sunt abandonați”

Președintele Partidul Social Democrat, Sorin Grindeanu, i-a adresat o scrisoare deschisă prim-ministrului Ilie Bolojan, în care critică dur direcția economică a Guvernului și modul în care se desfășoară dialogul în cadrul coaliției de guvernare.

Liderul PSD susține că partidul a intrat la guvernare pentru a aduce stabilitate și protecție socială, nu pentru a susține „un experiment economic dezastruos bazat pe o austeritate oarbă și profund inechitabilă”.

În același timp, Grindeanu a anunțat că social-democrații vor vota bugetul de stat pentru anul 2026, chiar dacă documentul a fost trimis în Parlament cu întârziere. El a precizat însă că PSD va depune amendamente pentru a introduce în buget măsuri pe care le consideră esențiale, în special finanțarea integrală a așa-numitului „Pachet de Solidaritate”.

Potrivit acestuia, pachetul ar urma să ofere sprijin pentru aproximativ 3,5 milioane de familii vulnerabile, inclusiv pensionari cu venituri mici, copii cu dizabilități, mame sau veterani afectați de măsurile de austeritate adoptate în ultimul an.

Grindeanu a acuzat Guvernul că politicile economice adoptate au favorizat marile corporații în detrimentul populației și al companiilor românești, susținând că reducerea unor taxe pentru multinaționale a dus la pierderi de miliarde de lei la bugetul de stat.

De asemenea, liderul social-democrat a afirmat că economia ar fi intrat în recesiune, invocând scăderea consumului și a puterii de cumpărare în ultimele luni, precum și creșterea inflației.

„PSD nu va gira niciodată o politică prin care bogații devin mai bogați, iar cei slabi sunt abandonați”, a transmis Grindeanu, avertizând că decizia finală privind bugetul și măsurile sociale va fi luată în Parlament.

Totodată, el a cerut includerea în bugetul pe 2026 a unor măsuri de sprijin pentru persoanele vulnerabile, precum majorarea indemnizațiilor pentru copiii cu dizabilități și sprijin pentru familiile monoparentale, susținând că impactul bugetar al acestor măsuri ar fi redus, estimat la aproximativ 0,16% din PIB.

Comentariile sunt închise.