Sorin Grindeanu: Valea Oltului se redeschide din această seară, cu 2 zile mai devreme decât termenul inițial
Circulația rutieră pe Valea Oltului, DN7, va fi reluată mai devreme decât era prevăzut, începând de miercuri seara, 7 august. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Lucrările s-au terminat și din această seară (miercuri, 7 august), de la ora 20:00, va fi dată în circulație, cu două zile mai repede.” a declarat Sorin Grindeanu.
Termenul inițial pentru redeschiderea circulației era vineri, 9 august. DN7 între Boița și Lazaret se redeschide în totalitate începând din această seară, de la ora 20:00.
Antreprenorul turc s-a mobilizat exemplar și a finalizat lucrările în zona critică cu două zile mai devreme. Ministrul Transporturilor a dorit să mulțumească românilor care au avut răbdare și au înțeles necesitatea închiderii acestui sector de drum timp de o lună.
„Este un semn de solidaritate prin care toți am demonstrat că dorim să construim cât mai repede Autostrada Sibiu-Pitești. Astfel, ne vom bucura de beneficiile pe care le generează Coridorul 4 Pan European, care tranzitează România, între Constanța și Nădlac,” a adăugat Grindeanu.

Comentariile sunt închise.