Microbiștii din Tălmaciu și din împrejurimi sunt invitați duminică, 19 iulie, să urmărească împreună finala Cupei Mondiale FIFA 2026, dintre Spania și Argentina, într-un eveniment organizat pe Stadionul Tălmaciu.
Meciul, programat de la ora 22:00, va fi proiectat pe stadion, iar organizatorii îi așteaptă pe iubitorii fotbalului să trăiască împreună emoțiile ultimului act al competiției. Finala aduce față în față reprezentativele Spaniei și Argentinei, care își vor disputa trofeul mondial.
„Vă așteptăm!”, este mesajul transmis de organizatori prin intermediul rețelelor de socializare.

Comentariile sunt închise.