„Spărgătorul de nuci”, spectacol de teatru pentru copii și întreaga familie, la Sala Thalia din Sibiu

Cei mici și părinții sunt invitați să pășească într-o lume de poveste la spectacolul de teatru „Spărgătorul de nuci”, o producție dedicată copiilor și întregii familii, care va avea loc sâmbătă, 17 ianuarie, de la ora 11:00, la Sala Thalia din Sibiu.

Spectacolul aduce pe scenă celebra poveste nemuritoare, purtând publicul într-un univers magic, populat de prinți și prințese, regi și animale vorbitoare. Producția îmbină într-o manieră inedită arta actoricească, elementele de păpușerie și momentele muzicale, reușind să capteze atenția copiilor, dar și să transmită mesaje importante despre valoarea promisiunilor și a prieteniei.

Un element special al spectacolului este interacțiunea directă cu publicul: copiii sunt invitați să cânte și să danseze alături de actori, să răspundă la întrebări și să se implice activ în desfășurarea poveștii, devenind parte din scenariu.

Spectacolul are o durată de 60 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani. Scenariul este semnat de Ana Cucu-Popescu, muzica de Viorel Burlacu, regia de Ion Ambrosi, coregrafia de Rareș-Andrei Valea, iar scenografia de Florin Suciu Buh.

Biletele pot fi achiziționate online de pe platformele IaBilet.ro și Ticketstore.ro, sau de la sală, înainte de eveniment, în funcție de disponibilitate. Organizatorii precizează că fiecare participant, adult sau copil, trebuie să dețină bilet, cu excepția copiilor cu vârsta între 1 și 18 luni, care au acces gratuit, fără loc asigurat.

Accesul minorilor se face doar însoțiți de un adult, iar intrarea în sală este permisă cu aproximativ 20 de minute înainte de începerea spectacolului. Publicul este atenționat că evenimentul va fi filmat și fotografiat, iar participarea implică acceptarea regulamentului disponibil pe site-ul organizatorului.

Organizatorii îi așteaptă pe sibieni să petreacă o zi magică, plină de emoție și imaginație, alături de întreaga familie.

Comentariile sunt închise.