Spectacol folcloric caritabil la Avrig: „Împreună de Înălțare în costume populare”, pentru construirea noii biserici din Mârșa

Joi, începând cu ora 16:00, Casa de Cultură a orașului Avrig va găzdui spectacolul folcloric „Împreună de Înălțare în costume populare”, un eveniment cu scop filantropic organizat de Biserica „Floriile” din Avrig. Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți ai muzicii populare românești: Ilie Sădeanu, Ileana Crăciun, Mioara Marinca, Aurelian Negrea, Daniel Luca, dar și Maria și George Fărcaș. De asemenea, vor susține momente artistice soliștii Ansamblului „Mlădițele” din Mârșa și Ansamblul Folcloric „Purtata Avrigului”.

Evenimentul este organizat în sprijinul comunității din Mârșa, toate fondurile strânse urmând a fi direcționate către construcția noii biserici din localitate. Participarea este liberă, iar cei care doresc să sprijine cauza pot face donații în conturile puse la dispoziție:

  • Cont RON: RO92BTRLRONCRT0618576701

  • Cont EURO: RO42BTRLEURCRT0618576701

„De această dată, evenimentul are și scop caritabil. Doritorii pot sprijini, printr-o donație modică, construirea unei biserici în localitatea Mârșa. Haideți să facem un bine dar și să ne bucurăm împreună de Sărbătoarea Înălțarii Domnului!O faptă bună devine o cărămidă de credință.” este mesajul transmis de organizatori, care îi încurajează pe toți iubitorii de folclor și credință să participe la un spectacol de suflet, în spiritul solidarității și al tradițiilor românești.

Comentariile sunt închise.