Spitalul CF Sibiu a anunțat adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire a bolilor cu transmitere respiratorie, începând cu vineri, 3 octombrie 2025, valabile pe termen nedeterminat, până la noi dispoziții.
Pentru pacienți, este obligatorie purtarea măștii chirurgicale în toate punctele de lucru (Ambulatoriu, Spital, Laborator), inclusiv în timpul deplasării în afara salonului. Cei cu simptome respiratorii vor fi programați pentru investigații medicale la finalul programului, iar testarea pentru gripă sau COVID-19 se va realiza prin laborator sau cu teste rapide disponibile în secții.
PUBLICITATE
Pentru vizitatori și aparținători, accesul este permis doar o singură dată pe zi, pentru maximum 15 minute, în intervalul orar 16:00 – 17:00, cu un singur vizitator per pacient. Echipamentul de protecție este obligatoriu (halat, mască, bonetă, botoși), iar igiena mâinilor trebuie respectată la intrarea și ieșirea din saloane.
Personalul medical este obligat să respecte toate precauțiunile universale, inclusiv cele legate de transmiterea respiratorie.
Reprezentanții spitalului mulțumesc pacienților și vizitatorilor pentru înțelegere și colaborare, subliniind că aceste măsuri sunt esențiale pentru protejarea sănătății pacienților, personalului și a comunității.


Comentariile sunt închise.