Aceasta este vestea bună, din păcate și singura, în ceea ce privește județul Sibiu, dinspre Ministrul Sănătății, după ce s-au schimbat criteriile pentru finanțarea cu bani din PNRR a investițiilor din sistemul de sănătate. Ministerul a declarat eligibil proiectul de construire a unei clădiri de 7.000 de mp, în curtea Spitalului Militar Sibiu, pentru a adăposti un bloc operator politraumă. Investiția va costa 15,7 milioane de euro.
„În ceea ce privește construcția noului spital județean Sibiu, vom găsi finanțare cât mai rapid prin care acesta să se poată ridica, chiar și în condițiile în care a fost șters din PNRR. Solutia este prin Programul Operațional de Sănătate 2021 – 2027 și accesarea unui împrumut la Banca Europeană de Investiții. Vom face, alături de conducerea Consiliului Județean Sibiu, Președinta Daniela Cîmpean, toate demersurile posibile ca această investiție să pornească în acest an.”, spune deputatul Raluca Turcan.

Comentariile sunt închise.