Ștefania Șerban: Am fost onorată să primesc invitația Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, pentru a participa la evenimentul dedicat soluțiilor de digitalizare în sănătate

Managerul Spitalului General CF Sibiu, Ștefania Șerban, a participat recent la un eveniment organizat la București și dedicat  soluțiilor de digitalizare în sănătate, în general și ale managementului medicației, în special.
„Am fost onorată să primesc invitația Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, pentru a participa la evenimentul din 7 noiembrie, dedicat soluțiilor de digitalizare în sănătate, în general și ale managementului medicației, în special. Digitalizarea în medicină este o necesitate, nu mai este o opțiune. Este nevoie de acces facil la informațiile corecte și de realizarea unui sistem modern, integrat în medicina europeană. BD Rowa a prezentat soluția automatizării în domeniul farmaceutic. Avem multe de recuperat, ani întregi în care s-a aplicat principiul viciat „merge oricum, e bine și așa…”, iar cei care au de suferit sunt pacienții. Invitația la acest eveniment este încă o confirmare că proiectele noastre sunt corecte și sustenabile. Continuăm cu aceeași dăruire și implicare, cu mult suflet. Învățăm de la alții care au aplicat modele de succes, pentru binele pacienților! Mulțumesc organizatorilor pentru oportunitate și pentru încurajările de a continua ceea ce facem, pentru că DA, facem bine ceea ce facem!”, transmite Ștefania Șerban, managerul Spitalului General CF Sibiu.
Ștefania Șerban: Am fost onorată să primesc invitația Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, pentru a participa la evenimentul dedicat soluțiilor de digitalizare în sănătate

Comentariile sunt închise.