Strategia Sibiu 2030 ar putea fi revizuită. Consiliul Județean pregătește actualizarea documentului strategic
Strategia de dezvoltare a județului Sibiu pentru orizontul 2030 ar putea fi revizuită și actualizată, pentru a răspunde mai bine priorităților și nevoilor actuale ale comunității. Anunțul a fost făcut de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, după prima întâlnire de lucru dedicată acestui demers.
La întâlnire au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Sibiu și stakeholderi implicați în vizita de studiu de la Mannheim. Discuțiile au vizat oportunitatea actualizării Strategiei Sibiu 2030, astfel încât obiectivele de dezvoltare ale județului să fie mai bine adaptate realității actuale.
Daniela Cîmpean susține că, în timp, nevoile comunității se schimbă, prioritățile se reașază, iar proiectele și datele disponibile evoluează. O eventuală revizuire a strategiei ar putea conduce la obiective mai clare, priorități mai bine definite și indicatori care să permită măsurarea concretă a rezultatelor.
„O strategie este cu adevărat utilă atunci când rămâne conectată la realitate și la nevoile comunității”, a transmis președinta Consiliului Județean Sibiu.
Un alt obiectiv urmărit este consolidarea legăturii dintre strategie, politicile publice, investițiile și proiectele pregătite la nivel județean. Potrivit Danielei Cîmpean, deciziile ar trebui să se bazeze cât mai mult pe date, iar impactul acestora asupra comunității să poată fi evaluat.
Procesul de actualizare ar urma să implice atât specialiști și reprezentanți ai Consiliului Județean Sibiu și ai instituțiilor subordonate, cât și reprezentanți ai unor domenii diferite, astfel încât strategia să beneficieze de perspective cât mai diverse.
Președinta CJ Sibiu a precizat că, pe parcursul procesului, și sibienii vor avea un rol important. Consultarea comunității este prevăzută ca o etapă firească, prin care prioritățile pentru următorii ani să fie stabilite și în funcție de nevoile și așteptările locuitorilor județului.
În viziunea administrației județene, Strategia Sibiu 2030 ar trebui să devină un instrument de lucru „actual, măsurabil și relevant” pentru direcția de dezvoltare a județului

Comentariile sunt închise.