Subprefectul Florian Giubega, prezent la Concertul de Crăciun organizat de Asociația Elijah la Nou

Subprefectul județului Sibiu, Florian Giubega, a participat la Concertul de Crăciun organizat de Asociația Elijah la Căminul Cultural din Nou, un eveniment plin de emoție, lumină și speranță pentru copii.

În declarația sa, oficialul a felicitat Asociația Elijah pentru dedicarea și munca depusă în sprijinul educației și dezvoltării copiilor, subliniind că aceștia nu primesc doar cunoștințe, ci și valori esențiale pentru viață.

De asemenea, subprefectul a transmis aprecieri părinților pentru efortul constant depus, amintind că în spatele fiecărui moment frumos se află multă muncă și implicare.

Un mesaj de mulțumire special a fost adresat primarului comunei Roșia, David Ioan, și echipei sale pentru sprijinul oferit și implicarea reală în susținerea educației și a inițiativelor comunitare.

Florian Giubega a subliniat că astfel de evenimente ne reamintesc cât de important este să fim împreună și să investim în viitorul copiilor noștri, contribuind la creșterea unei comunități unite și responsabile.

Comentariile sunt închise.