Tâlhari prinși după ce au atacat un bărbat pe stradă | L-au băgt în mașină unde a fost bătut și lasat făra bani
Trei persoane, reținute, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal
Duminică, 29 ianuarie, în jurul orei 17,00, un bărbat a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 16,00, în timp ce se afla pe o stradă al cărei nume nu l-a putut preciza, în municipiul Sibiu, ar fi fost acostat de către trei bărbați necunoscuți, care l-ar fi agresat și i-ar fi sustras suma de 2.500 de lei, un telefon mobil și o sticlă cu băuturi alcoolice.
De îndată, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au declanșat verificări în vederea identificării persoanelor implicate și stabilirii situației de fapt, în cadrul unui dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal.
Astfel, în urma activităților investigativ – operative desfășurate de către polițiști a rezultat faptul că, la data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 16,30, pe strada 16 Februarie din municipiul Sibiu, trei persoane necunoscute l-ar fi forțat pe bărbatul în vârstă de 40 de ani, din municipiul Mediaș, să urce într-un autoturism, iar pe parcursul deplasării până pe strada Banatului, l-ar fi agresat fizic și i-ar fi sustras suma de 2.500 de lei, un telefon mobil și o sticlă cu băuturi alcoolice.
În scurt timp, cei trei presupuși agresori au fost identificați de către polițiștii sibieni de investigații criminale. Este vorba despre doi tineri în vârstă de 28, respectiv 30 de ani, din județul Sibiu, precum și un tânăr în vârstă de 28 de ani, din județul Mureș.
De asemenea, au fost recuperate telefonul victimei și suma de aproximativ 500 de lei.
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii celor trei tineri pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Violență în familie, soț reținut
La data de 29 ianuarie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Roșia.
Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a măsurilor dispuse de instanță printr-un ordin de protecție, hărțuire, amenințare și violență în familie, fapte pe care le-ar fi săvârșit în mod repetat împotriva soției, în perioada 15 – 25 ianuarie.
Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Comentariile sunt închise.