Tânăr de 19 ani din Șura Mare, arestat pentru conducere fără permis și mașină neînmatriculată

La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 19 ani, din Șura Mare, cercetat penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.

Ulterior, la data de 13 noiembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a tânărului, pentru 30 de zile.

PUBLICITATE

Publicitate

În fapt, la data de 8 noiembrie a.c., tânărul a fost depistat în două rânduri în timp ce conducea un autoturism fără a deține acest drept.

De asemenea, din verificările efectuate de către polițiști a rezultat și faptul că autoturismul în cauză este neînmatriculat.

PUBLICITATE

Publicitate

Astfel, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, două acte materiale, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

PUBLICITATE

Publicitate

Comentariile sunt închise.