Târg caritabil în Șura Mare pentru refacerea casei familiei Dejan

Cetățenii din Hamba și Șura Mare, la inițiativa Ralucăi, un om cu suflet mare, și cu ajutorul primarului Ionuț Maier și ai voluntarilor Asociației Șura Mare Culturală organizează pe 23 februarie, în curtea Centrului Cultural din Șura Mare, un târg caritabil pentru a veni în sprijinul unei familii rămase, în plină iarnă, fără acoperiș deasupra capului, după ce casa în care locuia a fost mistuită de un incendiu izbucnit în data de 10 februarie.

Lucrurile, obiectele, produsele, donațiile pot fi aduse de luni până vineri, între orele 10-14 la Centrul Cultural din Șura Mare. Târgul caritabil, de unde puteți achiziționa și mărțișoare hand made va avea loc în 23 februarie, în intervalul orar 13-18.

„Dragilor, mă gândeam la un târg caritabil pentru a strânge banii necesari pentru Lavinia Dejan. Fiecare dintre noi avem prin casă lucruri bune, care poate nu le mai folosim, dar le pot lua alții.  Alături de noi au venit și cei de la primărie și domnul primar Ionuț Maier. Vom face târgul în data de 23 februarie, orele 13- 18. Se pot aduce donații la Centrul Cultural din Șura Mare de luni până vineri, orele 10-14, acolo vom avea și urne pentru donații. Vă mulțumesc tuturor celor implicați! Doamne ajută și să ne ferească Dumnezeu în viitor pe toți de așa greutăți!
Banii rezultați în urma târgului desfășurat se vor duce în conturile familiei. Cei care vor să ajute la organizare și așezarea produselor vă aștept cu un mesaj în privat.”, este mesajul Ralucăi pe grupul de Facebook Ești din Șura Mare Dacă.

 

Comentariile sunt închise.