Teatrul „Gong” Sibiu face angajări. Instituția caută coordonator executiv marketing & comunicare
Teatrul pentru Copii și Tineret Gong Sibiu anunță noi angajări și caută un coordonator executiv marketing & comunicare, potrivit unei postări publicate pe pagina oficială de Facebook a instituției.
Reprezentanții teatrului îi invită pe cei interesați să se alăture echipei și subliniază tradiția de 75 de ani a instituției în dezvoltarea culturală a orașului. Totodată, aceștia transmit că viitorul angajat va avea ocazia să contribuie la formarea noilor generații prin proiecte culturale cu impact educațional real.
„Îți dorești să lucrezi într-o instituție publică cu o tradiție de 75 de ani în dezvoltarea culturală a orașului? Vrei să contribui la formarea noilor generații prin proiecte culturale cu impact educațional real? Te invităm să te alături echipei noastre”, au transmis reprezentanții Teatrului „Gong” Sibiu.
Persoanele interesate pot urmări pagina oficială a instituției pentru detalii privind condițiile de înscriere și calendarul concursului.

Comentariile sunt închise.