Stiri Si Informatii

Teodosiu-Păducel Vlad-Ilie, agentul de poliție care îmbină meseria de polițist cu cea de cântăreț

Oamenii Poliției Sibiu

58

Teodosiu-Păducel Vlad-Ilie lucrează în cadrul Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Sibiu, structură unde spune că și-a dorit să ajungă încă de pe băncile școlii, iar în timpul liber colaborează cu Ansamblul Junii Sibiului.

“Originar din Valea Jiului, din satul Taia, judetul Hunedoara, de la poalele Munților Parâng, sunt un tânăr care îmbină profesia de polițist cu pasiunea pentru muzica populară. Această pasiune pentru folclorul autentic românesc, pentru tradiții și obiceiuri, am dobândit-o datorită faptului că am fost crescut într-o zonă rurală, unde aceste aspecte mi-au fost insuflate atât de către mama mea, cât și de către bunicii mei. Pe parcursul copilăriei mele în satul natal, am descoperit frumusețea portului popular, cât și a sărbătorilor de peste an (Crăciun, Paște, etc), sărbători pline de tradații și obiceiuri care sunt respectate cu sfințenie încă din cele mai vechi timpuri. În urmă cu aproximativ 7 ani am pășit pentru prima dată pe o șcenă, în fața mulțimii, pentru a împărtăși oamenilor bucuria ce-o aveam pe suflet. Astfel, am urmat cursurile Școlii Populare de Arte din mun. Petroșani, sub îndrumarea domnului profesor Tiberiu Coconeț. Odată cu terminarea liceului, drumul vieții m-a adus la Sibiu unde locuiesc și în prezent. Am început Facultatea de Drept “Simion Bărnuțiu” din cadrul ULBS, facultate pe care am absolvit-o în anul 2019, fiind actualmente licențiat în drept. Pe parcursul facultății, am urmat cursurile Școlii Populare de Arte și Meserii “Ilie Micu” din municipiul Sibiu, secțiunea canto, sub îndrumarea domnului profesor Vasile Repede, a doamnei profesoare Mariana Anghel și a doamnei director Alina Pinca. De asemenea, în anul 2018, am susținut examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca, făcând astfel parte din promoția “Centenar”. În cadrul acestei școli, am avut parte de profesori minunați, care au dat dovadă de profesionalism și care m-au învățat, atât în mod teoretic, cât și practic, ceea ce înseamnă să fii polițist. Am absolvit Școala de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” din Cluj – Napoca, cu cea mai mare medie, fiind numit șef al promoției centenar ianuarie – noiembrie 2018. Actualmente, lucrez în cadrul Biroului de Investigații Criminale – Poliția Mun. Sibiu, structură unde mi-am dorit să ajung încă de pe băncile școlii, deoarece, din punctul meu de vedere, aici se regăsește adevărata muncă de poliție. Faptul că am ajuns la Sibiu m-a apropiat de una dintre cele mai mari doleanțe ale mele pe plan muzical și anume aceea de a colabora cu Ansamblul Junii Sibiului.”, ne-a transmis Teodosiu-Păducel Vlad-Ilie.

A participat la Hermannstadt Fest, Vedeta Populară, Festivalul Ursul din Carpați, Festivalul Lucian Fărcașiu, Festivalul Rapsodia Munților.

 

Comentariile sunt închise.