Timotei Păcurar, gânduri de primar la final de mandat

Timotei Păcurar încheie astăzi un capitol important din viața sa. Este vorba despre cei 4 ani petrecuți la „cârma” administrației publice în comuna Micăsasa.

 

Vă redăm mesajul acestuia:

PUBLICITATE

Publicitate
Astăzi închei un capitol din viață. Au fost 4 ani în care m-am dedicat și mi-am pus toată priceperea și puterea pentru a aduce progresul si dezvoltarea in Comuna Micăsasa.

În acest timp am avut realizări notabile dar și eșecuri și dezamăgiri. Pe langa toate proiectele pe care am reușit sa le implementez in acești 4 ani, proiecte palpabile care au îmbunătățit viața locuitorilor comunei si mai ales a celor din satul Micăsasa, ma bucur ca am reusit sa imi indeplinesc cele doua promisiuni pe care mi le-am facut mie cand am depus juramantul, sa nu mint cetățenii și sa am puterea sa le spun nu atunci cand e nu. Ma bucur ca nu am devenit un populist si un ipocrit și nu am lasat peisajul sa ma fure.

PUBLICITATE

Publicitate
Vreau sa le mulțumesc locuitorilor comunei Micăsasa pentru încrederea pe care mi-au oferit-o în urma cu patru ani și sunt sigur ca și cei care nu m-au votat pot recunoaște ca a fost cel mai bun mandat în istoria postdecembrista a comunei.

Vreau sa mulțumesc clasei politice și în primul rand parlamentarilor USR pentru alocările bugetare ce mi-au permis sa fac lucrări importante precum: asfaltarea străzii principale și Mihai Eminescu, construirea podului peste pârâul Valea Rea și Reabilitarea Acoperișului Bibliotecii.

Cu sprijinul Consiliului Județean am realizat asfaltarea podului CFR și cu sprijinul Deputatului Bogdan Trif am reușit sa atrag fonduri pentru reabilitarea și amenajarea Capelei Mortuare din Micăsasa.

PUBLICITATE

Publicitate

Un mulțumesc merge și către Consiliul Local care a avut încredere în viziunea mea și a aprobat proiectele finanțate din bugetul local. De la achiziții de utilaje, la asfaltare sau reabilitarea bucătăriei Căminului Cultural si lista poate continua.

Mulțumesc colegilor din primărie ca au muncit uneori peste puteri pentru toate aceste reușite.

Mulțumesc celor ce m-au încurajat și m-au ajutat și familiei care a văzut lupta pe care am dus-o în toți acești ani.

La sfârșit vreau sa îmi mulțumesc mie pentru ca am crezut în Micăsasa când nimeni nu a mai credezut și am luptat uneori peste puteri pentru a face lucruri care păreau imposibile.

Cu drag, ex primar Timotei Păcurar

Comentariile sunt închise.