Primăria comunei Gura Râului invită cetățenii la un concert de pricesne, un eveniment dedicat tradițiilor și valorilor creștine, care va avea loc pe 6 aprilie, la ora 19:00, la Centrul Cultural Ioan Macrea. „Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună o seară plină de armonie, credință și tradiție!”, transmit reprezentanții primăriei.
În cadrul concertului, participanții vor putea asculta pricesne interpretate cu emoție și dăruire, menite să aducă pace și lumină în sufletele celor prezenți. Evenimentul va fi susținut de artistul din Gura Râului, Traian Stoiță, alături de Emilia Dorobanțu, Grupul ANGHELOS și muzicienii Mihai Neagu și Marius Tuță.
„Săptămâna Mare o începem acasă, la Gura Râului. Bucuros să aduc acest spectacol în mijlocul oamenilor mei, de la poale de Cindrel”, a declarat Traian Stoiță. „Mulțumesc domnului primar, Ioan Zav, pentru susținerea acestui proiect!”, a adăugat artistul, subliniind importanța tradițiilor în comunitatea locală.
Evenimentul promite să fie un moment de liniște sufletească și înălțare spirituală, aducând împreună locuitorii comunei Gura Râului într-o atmosferă plină de credință și unitate.

Comentariile sunt închise.