Autoritățile județene au dat startul Programului „Anii Drumeției”, prin intermediul unei conferințe de presă, organizată în incinta Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Dumbrava Sibiului și la care au participat Daniela Cîmpean- preşedinta Consiliului Județean Sibiu, Adrian Bibu- administratorul judeţului şi Sergiu Olteanu- coordonatorul echipei programului. Aceștia au detaliat proiectul turistic, care se va desfăşura în perioada 2021 – 2022. După prezentare, a urmat partea de testare a programului, iar jurnaliștii, împreună cu autoritățile au fost primii care s-au bucurat de această experiență.

Ce înseamnă Anii Drumeției?
Consiliul Județean Sibiu a alocat 1.500.000 lei pentru prima etapă a programului „Anii Drumeției”, al cărui scop este promovarea ecoturismului în județul Sibiu. Autoritățile își propun analizarea situaţiei traseelor turistice existente în judeţ, identificarea de trasee noi care să fie introduse în circuitul turistic, întâlniri cu primarii și operatorii turistici, culturali şi sportivi, dar și sprijin pentru producătorii locali.
„Prin acest program avem șansa de a pune Sibiul pe harta ecoturismului internațional. Pentru succesul acestui proiect, este nevoie de colaborare atât în echipa proiectului, echipele CJ, cât și cu instituțiile, primăriile și ONG-urile din județ. Vom evalua trasee turistice, vom omologa trasee existente, vom identifica fonduri europene pentru managementul ariilor protejate și pentru infrastructura turistică.”, a declarat Adrian Bibu, administratorul județului Sibiu.
„Acum suntem la început de drum și începem să pregătim județul pentru turistul de drumeție, să arătăm tuturor oportunitățile pe care le are Sibiul. Astfel, am decis ca în următorii doi ani pentru început sa alocăm fonduri pentru a reface infrastructura existentă de drumeție, să identificăm noi trasee, să le promovăm prin intermediul unei platforme comune de referință pentru ecoturismul din județ și să creăm un cadru care să permită protejarea naturii.”, a menționat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
„O drumeție este mult mai sigură decât majoritatea opțiunilor de petrecere a timpului liber”, a spus Sergiu Olteanu, managerul proiectului Anii Drumeției.
Traseul
La ora 12 și un pic, câțiva dintre jurnaliștii prezenți la eveniment am acceptat provocarea actorilor implicați în punerea acestui program în practică și am urcat în tramvaiul, care urma să ne ducă la Rășinari. Drumul până la destinație a fost presărat de mici surprize din partea organizatorilor, cum ar fi degustarea de brânză, pregătită de ciobanii locali. De asemenea, radioul zilelor noastre a fost înlocuit de vocea ghidului Cristian Cismaru, care a citit din mai multe cărți despre monografia comunei Rășinari, iar rășinăreanca Carmen Lungu a făcut o scurtă trecere în revistă privind istoria tramvaiului și ne-a împărtășit câteva amintiri din perioada în care făcea naveta cu acest mijloc de transport.
Ajunși la Rășinari, am lăsat în urmă o zi agitată de muncă și stres și alături de Cristi Cismaru am pornit agale pe dealurile ce leagă Rășinariul de Cisnădie, bucurându-ne de soare, ciripitul păsărilor, peisajele mirifice, frumusețea florilor de câmp și panorama satului din Mărginimea Sibiului.

În vârful dealului, am fost așteptat cu un picnic țărănesc, unde vedeta a fost fasolea bătută (în ceea ce privește mâncare), iar la desert (duelul s-a dat între hencleșe și plăcintele cu rabarbăr sau cea cu urdă), toate bunătățile fiind pregătite de localnici. Fiecare drumeț, jurnalist sau funcționar public s-a așezat frumos pe păturică și a retrăit sentimentele unui picnic din vacanța bunicilor la țară.
Un moment din copilărie a fost marcat și de înălțarea zmeului, iar șefa Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a vrut să vadă dacă este mai ușor de ridicat un zmeu decât de condus un județ. Concluzia acesteia la final, a fost „Este mai greu de înălțat un zmeu, decât la conducerea CJ Sibiu”. De asemenea, președinta a lansat provocarea jurnaliștilor de a ridica zmeul, iar un coleg de la un alt trust ne-a reprezentat cu brio, reușind să stăpânească la fel de bine zmeul precum stăpânește condeiul.

Finalul drumeției s-a încheiat cu o plimbare fie pe bicicletă, fie agale pe câmp și drumuri de țară. Cei mai curajoși au ales prima variantă, străbătând în compania biciliștilor profesioniști Sergiu Pâcă (Rent a Bike Shop Sighișoara) și Lorand Peter (Trial Guide) potecile și păducerea ce leagă Rășinariul de Dumbrava Sibiului.
Concluzia zilei: Dacă vrei să te bucuri de o zi relaxantă, o evadare de la cotidian, fii și tu, unul dintre cei care pun umărul la dezvoltarea programului „Anii Drumeției”! Fii unul dintre beneficiari!



Comentariile sunt închise.