Polițiștii rutieri intervin la un accident produs luni, pe DJ 106, în afara localității Cornățel, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune.
Din primele cercetări, evenimentul rutier s-a produs pe fondul unei depășiri neregulamentare. Cele trei autoturisme, conduse de bărbați cu vârste de 20, 21 și 33 de ani, domiciliați în Sibiu, Bârghiș și Vurpăr, au părăsit partea carosabilă în urma impactului.
În accident au fost rănite două persoane – o minoră de 15 ani și o femeie de 44 de ani, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 33 de ani. Ambele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ. Femeia de 44 de ani a suferit un traumatism lombar, fiind transportată conștientă la spital, iar minora a suferit un traumatism cranian și a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la CPU Luther, în stare stabilă.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier și pentru aplicarea măsurilor legale.

Comentariile sunt închise.