Tribunalul Sibiu clarifică programul în perioada protestului: activitatea de judecată nu este suspendată

Tribunalul Sibiu a transmis marți o precizare privind desfășurarea activității în perioada protestului, după apariția unor informații eronate în spațiul public. Reprezentanții instituției subliniază că activitatea de judecată continuă, însă după un program modificat.

Tribunalul Sibiu a venit cu noi clarificări referitoare la modul de desfășurare a activității instanței pe durata protestului, în urma unor neconcordanțe apărute în presă după comunicatul transmis în data de 2 iunie 2026.

Potrivit reprezentanților instituției, activitatea de judecată nu este suspendată, așa cum s-a relatat în unele articole, ci se desfășoară conform unui program adaptat.

Astfel, dosarele urgente sunt soluționate la orele stabilite inițial, lista acestora fiind disponibilă pe portalul Tribunalului Sibiu. În ceea ce privește celelalte cauze aflate pe rol, acestea vor fi strigate începând cu ora 12:00.

Precizarea a fost făcută pentru o informare corectă a publicului și pentru a evita eventualele confuzii privind activitatea instanței în perioada protestului.

Reprezentanții Tribunalului Sibiu recomandă justițiabililor și participanților la procese să consulte portalul instanței pentru informații actualizate privind programarea cauzelor și desfășurarea ședințelor de judecată.

Comentariile sunt închise.