Un urs a fost filmat în timp ce alerga pe Calea Cisnădiei

În această dimineață, în jurul orei 04.00, a fost sesizată prezența unui urs în zona Calea Cisnădiei. Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu s-a deplasat imediat la locul indicat, pentru asigurarea măsurilor de protecție.

De asemenea, au fost informați reprezentanții Primăriei Municipiului Sibiu, iar la fața locului s-a constituit echipa de intervenție, astfel cum este prevăzut în ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 21 iulie 2021- privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

În urma verificărilor și acțiunilor desfășurate de forțele de ordine, respectiv folosirea semnalelor acustice și luminoase, ursul nu a fost găsit în aria extinsă de căutare. De asemenea, în această situație, au fost informați și reprezentanții Primăriilor Cisnădie și Șelimbăr.

Le reamintim cetățenilor ca atunci când sesizează prezența unui urs să nu se apropie de acesta și să apeleze imediat numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Comentariile sunt închise.