Într-o lume în care notificările digitale ne inundă telefoanele, într-un sat mic din comuna Mihăileni, județul Sibiu, există încă un „Facebook” care nu cade niciodată, nu are bug-uri și nu depinde de baterie. Localnicii din Metiș îl numesc simplu: semnul. O tradiție unică în România, păstrată cu sfințenie de generații întregi și dusă mai departe de un om respectat în întreaga comunitate — „Tata Semnului”, veterinarul Bela Virgil.
Un anunț nu se postează, se plimbă din mână în mână
În Metiș, un mesaj important nu se trimite într-un grup de WhatsApp și nu se postează pe rețele sociale. Se scrie, cu pixul, pe o foaie prinsă de o mică paletă de lemn, un fel de clipboard arhaic. „Tata Semnului” scrie anunțul, apoi îl încredințează primului vecin. Acesta îl citește, îl trimite mai departe, iar foaia circulă așa, din poartă în poartă, până revine, inevitabil, la cel care a pornit-o la drum.
O tradiție veche, dar de o eficiență uimitoare: fiecare locuitor vede semnul cu ochii lui și nu poate spune că „nu a știut”.
Recent, acest ritual străvechi a fost pus în practică pentru un motiv obișnuit al satului: chemarea oamenilor la curățenie în cimitir. „Semnul” a mers din mână în mână, citit de toți, respectat de toți, acceptat ca o datorie morală a comunității.
„E un fel de Facebook de acum 100–200 de ani”
Primarul comunei Mihăileni, Cristian Bratu, privește tradiția cu mândrie și respect.
„Sunt tare mândru de «semnul» din Metiș. La noi încă se ține cu sfințenie. Este un fel de Facebook vechi de 100 sau 200 de ani. Doar că aici nu poți spune că nu ai văzut mesajul”, spune edilul, zâmbind. „În celelalte sate din comună nu se mai păstrează tradiția, dar la Metiș ea trăiește și astăzi.”
„La noi, semnul e lege. Când vine la poartă, lași tot și citești. Așa a fost de când mă știu eu, și tot așa va rămâne”, spune tanti Maria, o femeie de 74 de ani, care a prins mai multe generații de „Tatăl Semnului”.
Andrei, de 28 de ani, vede tradiția ca pe o moștenire rară:
„E ca o notificare pe Facebook, dar mai serioasă. Aici nu ai cum să dai scroll și să ignori. Semnul trece prin mâinile tale, și asta înseamnă responsabilitate.”
De la sași, pentru urmași
Obiceiul vine din perioada în care satul era locuit în număr mare de sași. Ei foloseau această metodă de comunicare pentru mobilizare, organizare și ordine în comunitate. Pe atunci, era cea mai sigură modalitate ca un mesaj să ajungă la fiecare om din sat, fără excepție.
Astăzi, tradiția continuă aproape neschimbată. Iar cheia păstrării ei stă în continuitatea unui personaj-cheie: „Tata Semnului”, rol transmis informal, dar respectat de toată lumea. În Metiș, Bela Virgil nu este doar veterinarul satului — este omul care știe tot ce se întâmplă, cel care anunță, adună și transmite.
În Metiș, oamenii încă mai cred că tradiția nu se pierde, ci se duce mai departe, semn cu semn, generație după generație.
Comentariile sunt închise.