USR a făcut o alegere încă de acum trei luni: Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru

Deputatul USR Adrian Echert reafirmă susținerea partidului pentru Siegfried Mureșan în funcția de prim-ministru și spune că formațiunea va purta negocieri pentru formarea unei majorități parlamentare. Echert susține că România are nevoie de reforme și de măsuri privind cheltuirea banului public și afirmă că, în cazul în care Parlamentul nu va susține o soluție, cetățenii ar trebui să aibă din nou ultimul cuvânt.

„USR a făcut o alegere încă de acum trei luni: Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. Ne asumăm această variantă și vom face tot ce depinde de noi pentru a construi majoritatea care să o susțină.

România nu mai are nevoie de un guvern care doar să prelungească actuala stare de lucruri. Are nevoie de reforme, de ordine în cheltuirea banului public, de respect pentru cei care muncesc și de o confruntare reală cu privilegiile și corupția.
Chiar dacă această criză a fost provocată de alții, ne asumăm, ca de atâtea ori, responsabilitatea de a găsi o soluție. Vom purta toate discuțiile necesare și vom căuta fiecare vot care poate scoate țara din criză. Putem negocia forma unei soluții, dar nu și sensul ei.
Nu facem un pas înapoi la primul obstacol. Mergem până la capăt. Iar dacă Parlamentul respinge orice soluție responsabilă, cetățenii trebuie să aibă din nou ultimul cuvânt.”, spune deputatul Adrian Echert.

Comentariile sunt închise.