USR: Servicii de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, extinse la Cisnădie prin fonduri europene

România se confruntă cu un proces accentuat de îmbătrânire a populației, iar extinderea serviciilor de îngrijire la domiciliu devine o necesitate tot mai mare. Un exemplu concret vine din Cisnădie, unde administrația locală a obținut finanțare pentru dezvoltarea unor servicii dedicate persoanelor vârstnice.

Primarul Mircea Orlățan a atras fonduri europene în valoare de 4,8 milioane de lei pentru înființarea unei unități de îngrijire la domiciliu. Proiectul vizează sprijinirea a 110 seniori din categorii vulnerabile, care vor beneficia de servicii precum îngrijire la domiciliu, kinetoterapie și gimnastică medicală.

Pe lângă componenta medicală, inițiativa include și activități de socializare și integrare în comunitate, menite să reducă izolarea persoanelor vârstnice și să le îmbunătățească calitatea vieții.

„Este primul proiect de acest tip pe care orașul nostru l-a câștigat și îl vom implementa în mod exemplar. Suntem foarte bucuroși că putem să le oferim seniorilor noștri sprijin real, acasă, cu servicii adaptate nevoilor fiecăruia”, a declarat primarul Mircea Orlățan.

Proiectul este prezentat drept un model de bună practică, care ar putea fi extins și în alte comunități din țară, în contextul nevoii crescute de servicii dedicate populației vârstnice.

Comentariile sunt închise.