Valentin Ivan, a transmis un mesaj de apreciere și bucurie față de reușita evenimentului „Descoperă Sadu pe 2 roți”
Cu ocazia Zilei Internaționale a Bicicletei, copiii din comuna Sadu au sărbătorit printr-o activitate dedicată mișcării, naturii și spiritului comunitar: o plimbare cu bicicleta prin împrejurimile localității, sub titlul „Sadu pe două roți”.
Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, a transmis un mesaj de apreciere și bucurie față de reușita evenimentului: „Copiii din Sadu au redescoperit frumusețea comunei noastre… pe două roți! A fost o zi de neuitat.”
Evenimentul a fost organizat de Școala „Samuil Micu” din Sadu, în parteneriat cu Primăria, Consiliul Local, asociația „Tură în Natură” și compania TNT Computers. De asemenea, organizatorii au transmis mulțumiri speciale partenerilor media „Sibiul Azi” și „Sibiul în Imagini”, pentru sprijinul oferit în promovarea evenimentului.
„Pedalăm împreună spre un viitor mai verde și mai unit”, a subliniat primarul Valentin Ivan, reiterând angajamentul administrației locale pentru inițiative sustenabile și implicare civică.
Comentariile sunt închise.