Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță: Realitatea schimbărilor climatice de acum este una ECONOMICĂ, nu ECOLOGICĂ

Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, consideră că într-un viitor nu foarte îndepărtat va conta mai mult decât credeți ceea ce azi se numește ‘calitatea vieții’. Astfel că, realitatea schimbărilor climatice de acum este una ECONOMICĂ, nu ECOLOGICĂ.
„Va conta să ai acces la spații verzi, ca să nu mori de cald. Căldura extremă înseamnă efectiv moarte pentru corpul uman, efectele cardiovasculare sunt cunoscute. Bolile respiratorii, alergiile sunt și ele în explozie.
Va conta să ai acces la transport în comun de calitate. Pentru că mașina înseamnă sedentarism, stres, responsabilitate și bani foarte mulți cheltuiți. Mașina nu mai e de mult timp libertate, ci opusul ei. În medie, orășenii României petrec peste 2 ore pe zi în mașină.
Va conta prevenția pentru sănătate, nu doar tratarea ei. Pe scurt, suntem prea săraci ca să ne permitem să fim bolnavi. Cu cancere în explozie de la cele mai fragede vârste și cu tratare foarte slabă, este evident că e mai ieftin să preîntâmpini decât să tratezi.
Pe scurt, realitatea schimbărilor climatice de acum este una ECONOMICĂ, nu ECOLOGICĂ.
Ne adaptăm sau pierim ignoranți și tineri?”, a transmis Nicu Ștefănuță prin intermediul rețelelor de socializare.

Comentariile sunt închise.