Viceprimarii din comunele mici ar putea fi desființați. Cîmpean: „Soluțiile trebuie adaptate”

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis către AGERPRES că intenția de a elimina funcția de viceprimar în localitățile cu sub 1.500 de locuitori necesită o analiză atentă, adaptată realităților specifice fiecărei comune. Ea subliniază că, deocamdată, această propunere nu a fost confirmată oficial de coaliția de guvernare.

„Discuția privind o posibilă desființare a funcției de viceprimar în comunele cu sub 1.500 de locuitori este, în acest moment, o ipoteză care nu a fost confirmată oficial de coaliția de guvernare. Eficientizarea administrației publice este, fără îndoială, necesară. Dar o astfel de reformă trebuie să aibă la bază soluții bine fundamentate, construite de cei care dețin toate informațiile relevante și au atribuții instituționale în acest sens. Cred că este esențial ca analiza să țină cont și de specificul activității autorităților locale, care gestionează realități diferite, în funcție de teritoriu, resurse și provocările proprii fiecărei comunități”, a declarat marți, pentru Agerpres, Daniela Cîmpean.

În județul Sibiu, nouă comune s-ar încadra în categoria unităților administrative vizate de măsură: Râu Sadului, Ludoș, Bruiu, Marpod, Mihăileni, Cârța, Apoldu de Jos, Tilișca și Cârțișoara — toate cu populații sub 1.500 de locuitori.

Subiectul reducerii posturilor de viceprimar în localitățile mici a fost adus în atenție de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, care a argumentat că eficientizarea aparatului administrativ, atât la nivel local, cât și central, este o direcție prioritară. Măsura este inclusă în actualul program de guvernare și ar putea deveni efectivă începând cu 1 ianuarie 2026.

Comentariile sunt închise.