Viceprimarul comunei Alțâna, Adrian Antal, pleacă la PSD și candidează la alegerile locale

Viceprimarul comunei Alțâna, președinte al PMP Alțâna, s-a alăturat, astăzi, echipei PSD Sibiu. Adrian Antal este propunerea organizației Alțâna pentru Primărie. Este inginer silvic, dar are și o carieră de 4 ani în administrația publică, fiind viceprimar.
„Am ales să fac pasul acesta pentru că PSD este un partid puternic, care ține cu oamenii. Îmi doresc foarte mult să implementez proiectele începute – reabilitarea școlii din Alțâna, finalizarea aducțiunii de apă și a lucrărilor de canalizare, reabilitarea clădirii Primăriei, asfaltarea drumurilor comunale Benești și Ghijasa de Sus și a străzilor din Alțâna. Pentru a realiza toate aceste lucruri, este nevoie de o echipă puternică și unită, care să ne sprijine la nivel județean, iar PSD este soluția cea mai bună”, spune Adrian Antal.
„Mă bucură că tot mai mulți tineri care au în spate o carieră profesională, dar și una în administrația publică se alătură echipei noastre! Adi este un tânăr de 28 de ani care este hotărât să muncească în beneficiul comunității din Alțâna. Adrian Antal va fi candidatul PSD la Primăria comunei Alțâna, susținut de întreaga echipă.”, a precizat și Bogdan Trif.
Viceprimarul comunei Alțâna, Adrian Antal, pleacă la PSD și promite că va fi un adversar de neînvins de către actualul primar la alegerile locale

Comentariile sunt închise.