VIDEO – Bogdan Trif: Hidrocentrale construite în proporție de 98%, transformate în pierderi pentru stat în plină criză energetică
Deputatul PSD Sibiu Bogdan Trif acuză blocaje administrative și politice care au transformat zeci de hidrocentrale aproape finalizate în investiții pierdute ale statului, în plină criză energetică, după ce suprafețele pe care acestea se află au fost incluse în Arii Naturale Protejate, iar legea menită să deblocheze situația a fost atacată la Curtea Constituțională de Administrația Prezidențială.
„Sunt multe hidroncentrale care sunt construite (unele în proporție de 98%), unde lucrările au fost oprite din cauza faptului că niște funcționari din Ministerul Mediului, în colaborare cu reprezentanți ai Agențiilor Județene pentru Protecția Mediului, au introdus suprafațele pe care se construiau aceste hidrocentrale în rețeaua naturală de Arii Protejate. Noile condiții restrictive din cadrul Ariilor Protejate au dus la blocarea lucrărilor iar banii investiți de statul român sunt pe cale să fie pierduți pentru că investițiile au fost blocate de ani buni și se deteriorează într-un mod accentuat.
Cel mai grav lucru e că, într-o criză energetică profundă ca cea în care se află România, în care prețurile la energie au explodat, aceste hidrocentrale, în loc să devină eficiente și să producă energie ieftină pentru români, au devenit o povară financiară pentru stat, care trebuie să asigure lucrările de conservare. De-a lungul timpului, de fiecare dată când s-a încercat reluarea lucrărilor, aceastea au fost atacate în instanță sau la Comisia Europeană de către diferite ONG-uri sau, câteodată, contestațiile au fost asumate direct de deputați sau senatori ai USR.
În Parlament, am inițiat un proiect de lege, alături de senatori și deputați ai PSD, care scoate de sub regimul Ariilor Naturale Protejate suprafețele pe care se află aceste construcții, dar cu respectarea cerințelor de mediu legale, bineînțeles, din afara Ariilor Naturale Protejate. Proiectul a primit votul majorității atât în Senat, cât și în Camera Deputaților și a fost trimis la promulgare către Președintele României. Din păcate, Administrația Prezidențială a ales să atace la Curtea Constituțională proiectul de lege.”, a transmis Bogdan Trif.

Comentariile sunt închise.