VIDEO – Constantin Dincă (AUR): Trotineta ar trebui ridicată, exact cum se ridică mașinile parcate neregulamentar
Trotinetele electrice au fost subiect de discuție în ședința Consiliului Local Sibiu, desfășurată joi. Consilierul local Constantin Dincă (AUR) a atras atenția asupra lipsei unui regulament care să controleze utilizarea trotinetelor electrice deținut personal, considerându-le o sursă majoră de risc pentru siguranța publică.
„Controlul asupra trotinetelor închiriate este vizibil. Problema, din punctul meu de vedere, o reprezintă utilizarea trotinetelor electrice personale. Aici este pericolul cel mai mare. Nu am văzut un regulament care să controleze utilizarea acestora”, a declarat Dincă.
El a subliniat pericolele generate de comportamentul iresponsabil al tinerilor, care folosesc trotinetele pentru cascadorii sau provocări pe rețele sociale precum TikTok, punând în pericol nu doar propria siguranță, ci și pe cea a pietonilor.
În acest context, Dincă a propus ca autoritățile locale să poată confisca trotinetele utilizate neregulamentar:
„Consider că s-ar putea lua trotineta, așa cum Poliția Locală ridică autoturismele parcate neregulamentar.”
Discuțiile din Consiliul Local vin pe fondul unor nemulțumiri tot mai frecvente din partea cetățenilor legate de circulația haotică a trotinetelor în zonele pietonale și pe trotuare.

Comentariile sunt închise.