VIDEO – Daniela Cîmpean: „Am ales cele 5 raioane din Republica Moldova în funcție de experiența noastră și de colaborările deja existente”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a explicat în cadrul conferinței de presă organizate pentru proiectul „Pod peste Prut – Personal instruit pentru un viitor mai bun!” criteriile și motivațiile care au stat la baza colaborării cu cinci raioane din Republica Moldova. Au fost prezenți reprezentanți ai raioanelor Dondușeni, Criuleni, Florești, Soroca și Strășeni.
„Punctul de plecare în alegerea acestor raioane a fost experiența pe care noi, județul Sibiu, am acumulat-o de-a lungul timpului în accesarea fondurilor europene. Ne-am dorit ca Republica Moldova să poată, de la început, să beneficieze la maxim de finanțările europene puse la dispoziție. Știm că România a pierdut fonduri din cauza lipsei de expertiză în anumite instituții, iar dată fiind apropierea cu aceste raioane, cu care colaborăm de mai mulți ani, am decis ca proiectele comune să fie axate pe nevoi pragmatice, care să aducă un beneficiu imediat”, a afirmat Cîmpean.
PUBLICITATE
Ea a explicat modul de selecție al raioanelor partenere:
Dondușeni a fost ales datorită înfrățirii de opt ani cu județul Sibiu,
Florești reprezintă o colaborare nouă, recomandată și de europarlamentarul Siegfried Mureșan, care a îndemnat-o pe Daniela Cîmpean să se orienteze și spre raioanele în ascensiune.
„Ne dorim să cooperăm cu cât mai multe raioane, dar cu colaborare eficientă – facem pași mărunți, dar bine, și extindem dacă capacitatea ne va permite. Alte consilii județene din țară au colaborări cu raioane moldovene. Pentru județul nostru, majoritatea parteneriatelor locale provin din Raionul Dondușeni; comuna Rășinari, de exemplu, este înfrățită cu o localitate din Dondușeni”, a explicat președinta CJ Sibiu.
Prin proiectul „Pod peste Prut”, județul Sibiu urmărește să transmită know-how, să întărească capacitatea administrativă și să creeze o punte de colaborare durabilă între România și Republica Moldova.


Comentariile sunt închise.