VIDEO – Daniela Cîmpean, despre întâlnirea cu ministrul Rogobete: Am ieșit din biroul unui ministru plângând și umilită
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis joi, 12 februarie, în cadrul dezbaterii pe tema construcției noului spital județean, organizată de instituția pe care o conduce, că a simțit frustrare și umilință în încercarea de a obține recent susținere din partea actualului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, privind posibilele surse de finanțare pentru construcția spitalului. La dezbaterea de astăzi au fost invitați parlamentarii sibieni.
„Am fost atât de frustată să văd cum se uită prin mine domnul ministru Alexandru Rogobete și cum nu contează lucrurile pe care le spun, încât pentru prima dată – și sper că și pentru ultima dată – am ieșit din biroul unui ministru plângând și umilită, de faptul că am văzut că nu îl interesează ce am de spus. Îl interesa să îmi spună, într-adevăr, domnul Trif: Faceți-l mai mic”, a declarat Cîmpean.
Președinta Consiliului Județean a explicat că a mers la ministru cu încredere în experiența sa profesională: „Domnul ministru, eu am venit la dumneavoastră cu toată încrederea că sunteți un fost director de spital, că sunteți cadru universitar și medic și știți că nevoia de investiție într-un spital este nu mare, este imensă. I-am zis: Vă rog, luați în calcul acest spital, pentru că ce aveți acum pe listă în PNRR nu sunt proiecte, ci sunt dorințe, și de la dorință până la proiect ia câțiva ani de zile.”
Daniela Cîmpean a atras atenția asupra riscului de pierdere a fondurilor europene: „I-am propus să se uite pe grafic, acest proiect pe care l-am făcut noi la Consiliul Județean Sibiu și veți vedea că veți ajunge ca România să piardă banii europeni și proiecte care ar fi putut fi făcute să nu fie făcute, proiectele mature, și ați luat în calcul. Vă spun ce să luați în calcul când se distribuie banii pe proiecte – adică sunt calcule care nu au nimic solid, care nu au în vedere nevoile reale.”
Declarația președintei subliniază dificultățile întâmpinate în dialogul cu autoritățile centrale și necesitatea urgentă de a asigura finanțarea unui spital județean modern și funcțional la Sibiu.

Comentariile sunt închise.