VIDEO- De la 3 la 80 de ani este vârsta alergătorilor MIS care vin din țări precum România, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, Italia, Irlanda, Grecia, Cehia, Turcia și Austria
8953 de participanți – adulți, adolescenți și copii – se vor pune în mișcare în perioada 25-26 mai la cea de-a 13-a ediție a Maratonului Internațional Sibiu și vor lăsa urme pentru 51 de cauze din comunitatea locală. Cel mai mic alergător are doar 3 anișori, iar cel mai învârstă este o persoană în vâstă de 80 de ani.
PUBLICITATE

La ediția din acest an vor participa alergători atât din țară, cât și din străinătate. Mai exact, vor fi 50 de participanți din țări precum Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, Italia, Irlanda, Grecia, Cehia, Turcia și Austria.
Există chiar alergători care au participat la acest maraton încă din perioada în care erau în burtica mamei lor, iar acum aleargă pe piciorușele lor. Chiar avem o asemenea poză de colecție la noi în birou cu o alergătoare însărcinată, care acum își susține micuțul la cursele copiilor. Cel mai tânăr maratonist are 3 ani, iar cel mai în vârstă este născut în anul 1944. Destul de în etate, ca să spun așa. Avem peste 50 de alergători internaționali, cei mai mulți venind din Germania; pe locul II se află Regatul Unit al Marii Britanii, iar mai avem alergători din Italia, Irlanda, Grecia, Cehia, Turcia și Austria.” a spus Ana Bugneriu.
Am fost curioși să aflăm dacă la această ediție sunt și alergători VIP (oameni de cultură, politicieni – că tot este an electoral, sportivi cunoscuți). „Cu siguranță avem oameni cu tot felul de backgrounduri, dacă mi se permite să spun așa. Însă, așa cum v-am obișnuit, Maratonul Internațional Sibiu este despre cetățeni, toată lumea este egală din punctul nostru de vedere și pentru noi sunt la fel de prețioși cei care vin și se implică civic atât prin alergare, cât și prin voluntariat. Cu siguranță, avem oameni care ocupă funcții publice sau care sunt, poate, mai cunoscuți, care participă ori ca alergători, ori ca voluntari și ne bucură faptul că oferă respect evenimentului și își lasă funcțiile la ușă și se manifestă în eveniment ca niște cetățeni egali cu toți ceilalți.” a mai precizat directoarea MIS.
PUBLICITATE
PUBLICITATE



Comentariile sunt închise.