VIDEO – După șase ani de închidere, Bazinul Olimpia intră în modernizare. Investiție de 7 milioane de euro pentru sportul sibian

Bazinul Olimpia din Sibiu intră oficial în proces de reabilitare și modernizare, după mai bine de șase ani în care a fost închis din cauza problemelor tehnice și a imposibilității respectării normelor sanitare. Vineri, 12 iunie, reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Sibiu și deputatul Bogdan Trif au prezentat jurnaliștilor sibieni detalii despre investiția finanțată prin Compania Națională de Investiții (CNI), în valoare de aproximativ 7 milioane de euro.

Potrivit directorului CSM Sibiu, Darius Mara, ordinul de începere a lucrărilor a fost deja emis, iar predarea amplasamentului este programată pentru 16 iunie, la ora 14:00. Lucrările vor începe efectiv în 22 iunie și au un termen estimat de finalizare de 15 luni.

„Astăzi este o zi importantă pentru noi, pentru Clubul Sportiv Municipal Sibiu, pentru că în urmă cu câteva zile am primit ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea și modernizarea Bazinului Olimpia. Îmi aduc aminte că, în urmă cu cinci ani, exact în acest loc, împreună cu domnul deputat Bogdan Trif și cu o firmă de specialitate, am identificat problemele pe care le aveam la bazinul de natație. Aveam un deviz care costa foarte mult, iar Agenția Națională pentru Sport nu putea să ne asigure un buget atât de mare. Atunci, domnul deputat Bogdan Trif ne-a sugerat să depunem o solicitare către CNI și să pregătim un proiect pentru a primi finanțare”, a declarat Darius Mara.

Acesta a explicat că demersurile pentru obținerea finanțării au început în urmă cu mai mulți ani și au presupus numeroase deplasări la București.

„Am trimis solicitarea respectivă, iar după aproximativ o lună am primit un răspuns pozitiv. Ulterior, ne-am deplasat de mai multe ori la Ministerul Dezvoltării pentru a susține proiectul. Cred că am fost de cinci sau șase ori împreună cu domnul deputat Bogdan Trif. Astăzi putem spune că finanțarea de aproximativ 7 milioane de euro este asigurată”, a precizat directorul CSM Sibiu.

Bazin omologat pentru competiții internaționale

Proiectul prevede transformarea completă a complexului sportiv și aducerea acestuia la standarde moderne. Una dintre cele mai importante noutăți este omologarea bazinului de sărituri conform standardelor internaționale.

„Bazinul de sărituri va fi omologat de World Aquatics (fosta FINA), iar pentru prima dată vom putea organiza la Sibiu competiții internaționale de acest nivel. Turnul de sărituri va fi demolat în totalitate și reconstruit, iar platformele existente vor fi refăcute conform noilor cerințe”, a explicat Mara.

Modernizarea include și amenajarea unui cabinet medical de aproximativ 300 de metri pătrați, o sală de judo cu aceeași suprafață, precum și șapte camere destinate cazării sportivilor.

„Ne dorim o colaborare permanentă cu medicina sportivă și vrem să avem în permanență medic și asistent medical. Vom avea o sală de judo de 300 de metri pătrați și șapte camere pentru sportivi, deoarece loturile naționale alegeau în trecut Sibiul pentru pregătirea competițiilor naționale și internaționale”, a mai spus acesta.

Mulțumiri pentru susținerea proiectului

Darius Mara a ținut să evidențieze sprijinul primit în procesul de obținere a finanțării.

„Doresc să îi mulțumesc pe această cale domnului deputat Bogdan Trif, deoarece ori de câte ori am avut drumuri la București, ușa și telefonul i-au fost deschise pentru noi. Acesta este un proiect de suflet pentru sportul sibian și pentru copiii care își doresc de mult timp ca acest bazin să fie redeschis. Dați-mi voie să folosesc un slogan din sport: Împreună suntem Team România!”, a declarat directorul CSM Sibiu.

Bogdan Trif: „Nu mai vorbim despre promisiuni, ci despre lucrări care încep”

La rândul său, deputatul Bogdan Trif a subliniat importanța investiției pentru municipiul Sibiu și pentru sportul local.

„Este o mare realizare, în primul rând pentru Sibiu, și dovedește că atunci când lucrăm în echipă apar și rezultatele. Știu că fondurile disponibile la CNI sunt limitate în raport cu numărul mare de proiecte depuse, însă am reușit împreună să îi convingem că și Sibiul are nevoie de această investiție. Vreau să le mulțumesc celor din CNI pentru că au înțeles acest lucru”, a declarat parlamentarul sibian.

Bogdan Trif a amintit și degradarea accentuată a bazei sportive în ultimii ani.

„Bazinul Olimpia a fost un simbol pentru orașul nostru. Din păcate, din cauza lipsei fondurilor, a ajuns într-o stare avansată de degradare. Din simbol al Sibiului, devenise o rușine pentru noi. Am reușit să obținem finanțarea necesară, iar acum lucrările vor începe. Astăzi este prima etapă, cea de organizare a șantierului. Nu mai vorbim despre promisiuni, ci despre o investiție care intră efectiv în execuție. Cred că este un lucru extraordinar pentru toți sibienii care așteptau de ani de zile această modernizare”, a spus Trif.

Sportivii, printre cei mai afectați de închiderea bazinului

Închiderea Bazinului Olimpia în perioada pandemiei a avut un impact major asupra activității sportive, în special asupra secției de sărituri în apă.

„A fost foarte greu, mai ales pentru sportivii de la sărituri în apă. În județul Sibiu nu există o altă bază care să permită antrenamente de la 3, 5 sau 7 metri. Numărul sportivilor legitimați a scăzut foarte mult. Dacă în trecut aveam sute de sportivi înscriși, acum mai avem aproximativ 20-30 la secția de sărituri în apă. Posturile de antrenori există, iar noi așteptăm redeschiderea bazinului pentru a putea relansa activitatea și pentru a reveni la performanță”, a explicat Darius Mara.

Prin investiția de 7 milioane de euro, autoritățile speră să readucă Bazinul Olimpia în circuitul sportiv național și internațional și să ofere sportivilor sibieni condiții moderne de pregătire după o perioadă de peste șase ani în care una dintre cele mai importante baze sportive ale orașului a rămas închisă.

Comentariile sunt închise.