VIDEO – La Filarmonica de Stat Sibiu, pianul urcă cu liftul direct din fosă pe scenă. Este singura instituție de cultură din țară care beneficiază de un astfel de sistem

Filarmonica de Stat Sibiu a trecut printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare pe parcursul anului 2024, iar rezultatele sunt vizibile la început de 2025. Interiorul clădirii a fost renovat, dotat cu echipamente de ultimă generație și adus la standarde moderne, oferind artiștilor și spectatorilor o experiență de excepție. Una dintre cele mai spectaculoase inovații este liftul special pentru pian, singurul funcțional din România, care permite ridicarea pianului direct din fosă pe scenă. Prin aceste investiții, Filarmonica de Stat Sibiu se aliniază celor mai înalte standarde internaționale, devenind un reper al excelenței culturale din România.

Ce s-a realizat?
Printre lucrările efectuate se numără:
✅ Înlocuirea pardoselii și zugrăveli noi
✅ Modernizarea grupurilor sanitare și a spălătoriei
✅ Renovarea cabinelor pentru artiști și dirijor

✅ Renovarea vestiarelor orchestrei și cabinelor de studiu și au fost create două spații noi dedicate studiului clarinetului și fagotului

✅ 300 de scaune noi pentru confortul spectatorilor
✅ Instalarea unor microfoane retractabile din tavan
✅ Sistem audio modern, cu boxe montate pe stâlpii laterali ai sălii
✅ Platformă lift pentru pian, unică în țară
✅ Ecran de proiecție retractabil și video proiector laser de înaltă performanță
✅ Sistem de lumini inteligente pentru scenă

 Dotarea cu 7 piane Roland și Yamaha

În anul 2024, au fost continuate investițiile în dezvoltare. Astfel, s-a continuat modernizarea unor spații din sediul instituției (clădire monument istoric), s-au achiziționat echipamente scenotehnice și instrumente, au fost realizate lucrări de reparații și întreținere, s-au reparat instrumente și s-au achiziționat accesorii pentru acestea. Dotările scenotehnice ale sălii au fost completate cu un ecran de proiecție retractabil- sistem care permite ca sala să se transforme în cinematograf  cu doar o apăsare de buton. De asemenea, au fost achiziționate și:

  • pian de concert Yamaha
  • pian roland
  • clarinet
  • oboi
  • trompete
  • trombon

S-au achiziționat 8 sisteme de prezentare video, incluzând instalarea, programarea, punerea în funcțiune și instruirea personalului de exploatare a acestora. S-a realizat iluminatul arhitectural în pardoseală și pe esplanada Filarmonicii de Stat Sibiu și s-a înlocuit afișul print cu 8 ecrane cu afișaj LED.

 

 

Cheltuielile realizate anul trecut pentru investiții noi și reparații se ridică la aproximativ 3 milioane de lei.

„Mici lucrări de reparații au loc anual. În anul 2022, am reabilitat terasa unde vara se desfășoară Concertele pe Acoperiș, deoarece era absolut necesar. Tot atunci au apărut acei arbuști, iar în acel loc l-am întâmpinat pe regele Charles. Astfel, din 2022, am început acest proces de reamenajare și reparare a clădirii.

De foarte mult timp, mi-am dorit să văd și în România o soluție prin care, atunci când se termină uvertura, pianul să nu mai fie adus pe scenă într-un mod care să deranjeze jumătate din orchestră – să nu mai fie nevoie ca tehnicienii să îl împingă, să așeze scaune și pupitre, riscând să cadă partituri. Am rezolvat această problemă și am găsit soluția: pianul urcă din fosă pe un lift și se poziționează exact în locul destinat interpretării.

Anul trecut s-a lucrat foarte mult la acest element – s-a muncit inclusiv după repetiții, noaptea – iar de curând lucrarea a fost finalizată. Sper ca mâine seară, în jurul orei 19:10, când se termină uvertura, să putem inaugura acest sistem tehnic care aduce pianul pe scenă din fosă. Sunt foarte bucuros și consider că este o mare realizare pentru instituția noastră. Este ceva unic în România și mă bucur că este unic și în Sibiu.”, a spus Cristian Lupeș.

 

Comentariile sunt închise.