VIDEO La mulți ani, Peluza Nord ERRO!

Peluza Nord ERRO a luat naștere în anul 2021 și este formată în mare parte din părinți, bunici, frați și surori ai juniorilor de la ERRO, însă sunt și persoane care ne însoțesc în deplasări care nu decât „statut” de suporteri.

„Pentru noi ca și club înseamnă foarte mult să avem Peluza Nord ERRO aproape, e deja un talisman al nostru. Vin, cântă, ne susțin și au deja o identitate aparte, perucile speciale, tobele și vuvuzelele fiind nelipsite. Suntem bucuroși că în anul acesta ne- au însoțit pe cont propriu și la turneele din afara țării ceea ce denotă devotamentul total. Peste tot unde ne-am deplasat, au fost aceeași suporteri inimoși, indiferent de rezultat ne-au încurajat și îmbărbătat. Cu acest prilej, noi stafful și juniorii Asociației Sportive ERRO le dorim sărbători fericite și le dedicăm toate victoriile obținute în acest an. LA MULȚI ANI, PELUZA NORD ERRO!”, transmite Andrei Benedek, antrenor coordonator AS Erro Cristian.

Comentariile sunt închise.