VIDEO – Luminița Păucean Fernandes: Fie că suntem în țară sau dincolo de granițe, fiecare parohie românească este o parte vie a identității noastre – un loc al rugăciunii, al speranței și al unității

Senatoarea AUR Sibiu, Luminița Păucean Fernandes, a făcut zilele trecute o postare pe pagina sa de Facebook prin intermediul căreia a arătat prezența mare a credincioșilor din afara granițelor țării care merg în fiecare duminică în bisericile românești.

„Fie că suntem în țară sau dincolo de granițe, fiecare parohie românească este o parte vie a identității noastre – un loc al rugăciunii, al speranței și al unității.
Aici, românii se roagă pentru cei dragi, pentru comunități, pentru conducători și pentru viitorul țării.
Istoria ne-a arătat că puterea unui popor stă în credința, determinarea și solidaritatea sa.
Să rămânem ancorați în valorile care ne definesc și să privim cu încredere spre viitor, știind că doar împreună putem construi o Românie mai puternică!”, spune Luminița Păucean Fernandes.

Comentariile sunt închise.