VIDEO – Maria Greavu: Era firesc ca pe drumurile județene 106B și 107B renovate recent să circule și un microbuz nou – un microbuz care nu poluează

Primăriile din Șura Mare, Șeica Mare, Șelimbăr, Loamneș, Turnu Roșu, Racovița, Alțâna, Iacobeni, Bârghiș, Biertan, Săliște, Tilișca și Arpașu de Jos au primit astăzi cheile pentru 13 microbuze electrice noi, fiecare cu o capacitate de 16+1 locuri. Vehiculele, marca FORD, au fost achiziționate de Consiliul Județean Sibiu printr-un proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Aceste localități au mai beneficiat, la sfârșitul anului trecut, de câte un microbuz electric de 8+1 locuri, tot marca Ford, în cadrul aceleiași inițiative de modernizare a transportului școlar.

Printre beneficiari se numără și comuna Loamneș, al cărei primar, Maria Greavu, a transmis un mesaj de apreciere pentru implicarea Consiliului Județean Sibiu și a președintei Daniela Cîmpean în sprijinirea comunităților rurale.

PUBLICITATE

Publicitate

„Cred că mă număr printre primarii cu mai multă vechime, iar acesta este al patrulea sau al cincilea microbuz pe care îl primesc. Întotdeauna se spune că, dacă faci, de ce faci, iar dacă nu faci, de ce nu ai făcut. Eu am fost mereu omul care a spus că tot ceea ce se poate, trebuie făcut.

Mulțumesc și apreciez foarte mult echipa Consiliului Județean Sibiu pentru implicarea în numeroase proiecte, nu doar în acesta, precum și doamnei președinte Daniela Cîmpean, pentru că știe să conducă o echipă și are voință. Întotdeauna depune proiecte pentru a obține finanțare în beneficiul comunităților din județul Sibiu.

Pentru mine este o mare mulțumire și îi mulțumesc acum, în mod public, doamnei Daniela Cîmpean pentru faptul că drumurile județene 106B și 107B sunt renovate și arată impecabil. Era firesc ca pe aceste drumuri să circule și un microbuz nou – un microbuz care nu poluează, care aduce un plus de valoare comunității noastre și, mai ales, oferă un confort sporit copiilor care fac naveta din Hașag, Armeni și Alămor către Loamneș.

Vă felicit, vă mulțumesc și sper ca și alte proiecte viitoare să implice comunitățile din județul Sibiu. Mulțumiri echipei de proiect!”, a declarat Maria Greavu, primarul comunei Loamneș, în cadrul conferinței de presă.

Comentariile sunt închise.