VIDEO- „Misterul cărții dispărute”, un escape room organizat la Școala Gimnazială Ocna Sibiului

Elevii de la Școala Gimnazială Ocna Sibiului au participat la o activitate interactivă organizată în Centrul de Documentare și Informare (CDI), unde lectura și învățarea au fost îmbinate cu jocurile de logică și rezolvarea de enigme. Intitulată „Misterul cărții dispărute”, activitatea de tip escape room le-a oferit copiilor ocazia să își testeze spiritul de observație, creativitatea și capacitatea de a lucra în echipă.

Sub îndrumarea profesorilor Popușoi Livia, Urluescu Marian și Ocneriu Laura Maria, elevii au intrat în rolul unor detectivi, având misiunea de a găsi indicii, de a descifra mesaje codificate și de a rezolva diferite provocări pentru a descoperi misterul.

Pe parcursul activității, fiecare echipă a trebuit să își folosească gândirea logică, atenția la detalii și imaginația pentru a găsi soluțiile necesare îndeplinirii misiunii.

Potrivit reprezentanților Școlii Gimnaziale Ocna Sibiului, activitatea a urmărit să transforme lectura într-o experiență atractivă și să îi încurajeze pe elevi să descopere noi modalități de învățare.

Dincolo de componenta ludică, jocul a pus accent pe colaborare, comunicare și găsirea unor soluții comune, demonstrând că activitățile interactive pot contribui la dezvoltarea abilităților elevilor și la apropierea acestora de lectură.

Prin astfel de inițiative, Centrul de Documentare și Informare devine un spațiu în care cărțile, curiozitatea și creativitatea se întâlnesc, iar învățarea capătă forme noi și atractive.

Publicitate

PUBLICITATE POLITICĂ

 

Comentariile sunt închise.