Parcul rulant al mocăniței Văii Hârtibaciului s-a îmbogățit din 24 mai cu un vagon de marfă închis, primul de acest tip pe care voluntarii Asociației Prietenii Mocăniței a reușit să îl readucă pe linia Sibiu-Agnita. Acest vagon face parte din ultimul lot de vagoane de marfă închise produs în România pentru căile ferate înguste, la Întreprinderea Mecanică Drobeta Turnu Severin în anul 1987.
„Astfel de vagoane au fost folosite și pe linia noastră, dar au fost casate masiv în anul 1998, din zeci de astfel de vagoane produse, azi se mai păstrează doar cinci exemplare, trei în țară și alte două în Cehia. Cel care de astăzi va avea stația de domiciliu Hosman provine de la Întreprinderea Ciocanul Nădrag, din județul Timiș, și va fi folosit ca atelier mobil pentru lucrările de întreținere a liniei, ceva foarte necesar și de care ducem lipsă. Suntem bucuroși că am reușit să salvăm încă o parte a patrimoniului istoric al căilor ferate înguste din România, deși cu un efort financiar considerabil! Totuși, restaurarea și dotarea acestuia abia acum încep, așadar orice susținere este binevenită și foarte apreciată, în contul asociației Prietenii Mocăniței RO03BTRL03301205S48081XX, deschis în lei la Banca Transilvania.”, transmit reprezentanții Asociației Prietenii Mocăniței.

Comentariile sunt închise.