VIDEO Peste 1000 de lei, suma strânsă la concertul folcloric umanitar „Împreună pentru Ucraina”, organizat în Copșa Mică

La finele săptămânii trecute Junii Sibiului, alături de îndrăgiții interpreți de muzică populară Alina Bîcă, Narcisa Florentina Luncan, Costel Popa, Aurelian Suciu, Alin și Natalia Matyas, și-au unit glasurile și talentul în scop caritabil. Efortul lor a fost răsplătit de publicul din Copșa Mică, care cu mic, cu mare a participat la concertul folcloric umanitar „ÎMPREUNĂ PENTRU UCRAINA”, organizat pentru strângerea de fonduri pentru refugiații ucraineni, suma strânsă fiind 1018 lei (prețul biletelor, dar și donații) La concert au participat peste 100 de persoane iar banii adunaţi din bilete şi donaţii vor fi folosiţi pentru a cumpăra alimente şi bunuri de strictă necesitate pentru refugiaţii ucrainieni cazaţi în zona de graniţă cu Ucraina.

„Îi mulțumim comunității pentru că s-a implicat și se implică în acest demers organizat pentru semenii noștri, refugiații ucraineni. La concertul folcloric umanitar ÎMPREUNĂ PENTRU UCRAINA am reușit să strângem 1018 lei (bilete și donații) Zilele acestea vom cumpăra tot ce au nevoie, iar în 8 aprilie le vom distribui centrelor care se ocupă de refugiații ucraineni. La centrele de refugiați nevoile se schimbăde la o zi la alta.”, a spus Daniel Tudor Mihalache, primarul orașului Copșa Mică.

„Primăria Copşa Mică şi Direcţia de Asistenţă Socială Copşa Mică doresc să mulţumească următorilor artişti, prezenţi pro bono la Concertul Folcloric Umanitar „Împreună pentru Ucraina” care a avut loc sâmbătă 26 martie 2022 la Sala de Festivităţi a Liceului Nicolae Teclu Copşa Mică: Luncan Narcisa Florentina, Alin şi Natalia Matyas, Costel Popa, Aurelian Suciu, Alina Bîcă şi grupului de dansatori ai Ansamblului Folcloric Profesionist Cindrelul-Junii Sibiului. Mulţumim tuturor participanţilor şi încă o dată artiştilor prezenţi, care după o absenţă de 2 ani cauzată de pandemie şi-au început apariţiile live printr-un act de caritate pentru semenii noştrii greu încercaţi de un război nedrept şi absurd.”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Primăriei orașului Copșa Mică.

Comentariile sunt închise.