VIDEO – Primarul Alin Schiau își dorește înființarea unei asociații care să asigure transportul locuitorilor de pe Valea Hârtibaciului spre Sibiu

Primăria Agnita se află într-un proces activ de dezvoltare a transportului public local și regional, cu scopul de a îmbunătăți conectivitatea între orașul Agnita și municipiul Sibiu. Potrivit primarului Alin Ciprian Schiau Gull, autoritățile sunt în licitație pentru achiziția a trei autobuze electrice, în paralel cu identificarea unor soluții legale pentru a asigura trei curse zilnice între cele două localități.

„Un domeniu foarte important este și cel al transportului public, pe care urmărim să-l dezvoltăm. Suntem în licitație pentru achiziția a trei autobuze electrice și, totodată, căutăm soluții legale pentru conectarea orașului Agnita cu municipiul Sibiu, prin trei curse zilnice”, a declarat primarul Agnitei.

Deși, inițial, cursa Agnita-Sibiu nu a fost considerată rentabilă, autoritățile locale sunt hotărâte să ofere acest serviciu esențial comunității. „După ce am discutat cu transportatorii, am ajuns la concluzia că nu este rentabilă această cursă Agnita-Sibiu, dar rolul nostru este de a dezvolta servicii pentru comunitate, iar aceasta este chiar o necesitate pentru comunitatea noastră să fie legată de municipiul Sibiu”, a adăugat Alin Ciprian Schiau Gull.

Următorul pas este constituirea unei asociații de transport, în colaborare cu primarii din zona Valea Hârtibaciului. „Am început discuțiile cu primarii din zonă pentru a constitui o asociație. Majoritatea sunt de acord, iar în acest moment suntem în etapa în care studiem costurile. Acest proiect va trebui susținut de primării”, a explicat primarul Agnita.

Proiectul vizează, de asemenea, extinderea rețelei de transport către comunele din Valea Hârtibaciului, printre care Iacobeni, Bârghiș, Alțâna, Nocrich și Marpod. În prezent, nu mai există curse regulate între aceste localități de mai bine de 10 ani, iar autoritățile locale analizează opțiunea de a contracta un operator privat pentru a susține această rețea de transport.

„Studiem și situația pentru a analiza dacă este mai economic să contractăm noi un operator privat, ca și asociație. Suntem în faza de analiză. În acest moment, există o cursă la ora 6 și cred că una seara”, a concluzionat primarul Agnita.

Astfel, proiectul de transport public al primăriei Agnita promite să îmbunătățească semnificativ legătura dintre comunitățile din Valea Hârtibaciului și municipiul Sibiu, contribuind la dezvoltarea infrastructurii și la creșterea accesibilității regiunii.

Comentariile sunt închise.