Radu Scutea, președintele PMP Sibiu, a criticat luni, 29 aprilie, procedura greoaie și învechită prin care se face înregistrarea dosarelor candidaților pentru Primărie și Consiliul Județean. În plus, Scutea a menționat că și ADU s-a confruntat cu problema legată de celebrul dosar cu șină
„Suntem astăzi la finalul unui maraton birocratic. Este ceva de neimaginat. Copii după copii, dosare după dosare, dosare cu șină! Digitalizare zero în procesul electoral. Aceste alegeri vor fi despre oameni liberi și curajoși. Despre oameni profesioniști și stăpâni pe propria lor viață, care respectă valorile democratice. Democrația poate fi uneori incomodă pentru că deciziile se iau mai greu. Le doresc succes colegilor noștri, doamnei Ruxandra Cibu Deaconu, domnului Adrian Echert și tuturor celorlalți candidați care sunt implicați în alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie.”, a spus Radu Scutea, președintele PMP Sibiu.



Comentariile sunt închise.