VIDEO – Ruxandra Cibu Deaconu: Am participat la conferința patronatului din construcții, desfășurată la Sibiu, și le-am mulțumit celor prezenți pentru ceea ce au făcut în toți acești ani pentru dezvoltarea orașului și a județului
Senatoarea USR de Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, atrage atenția asupra nevoii de echilibru între investițiile publice și cele private în sectorul construcțiilor, într-un context economic instabil. În cadrul unei conferințe organizate de patronatul din construcții la Sibiu, aceasta a subliniat că „România încă mai caută acest echilibru” și a făcut apel la colaborare între stat și mediul privat pentru a continua dezvoltarea infrastructurii esențiale – locuințe, spitale și școli – în ciuda perioadei dificile pe care o traversăm.
„Într-o țară sănătoasă, statul și mediul privat nu se înfruntă, nu își pun piedici, ci construiesc împreună. Știm că educația și sănătatea sunt în general apanajul instituțiilor publice și că producția în mare măsură aparține capitalului privat, iar în construcții lucrurile sunt undeva la mijloc și fiecare țară își caută un echilibru, propriul echilibru între investițiile publice și cele private. România încă mai caută acest echilibru și eu sper totuși că vom reuși să îl găsim într-o bună zi. Deocamdată trăim vremuri tulburi și simțim asta cu toții.
Este o perioadă influențată indiscutabil de ceea ce se întâmplă la Palatul Victoria și în alte instituții. Dacă ne păstrăm calmul și luciditatea vom înțelege cred esențialul. România încă mai caută echilibrul dintre investițiile publice și cele private, în domeniul construcțiilor. Am participat la conferința patronatului din construcții, desfășurată la Sibiu, și le-am mulțumit celor prezenți pentru ceea ce au făcut în toți acești ani pentru dezvoltarea orașului și a județului. Dar le-am cerut să nu se oprească, deși traversăm o perioadă extrem de dificilă, pentru că România are nevoie de infrastructură, de locuințe, de spitale și școli.”, a spus Ruxandra Cibu Deaconu.

Comentariile sunt închise.