VIDEO – Ruxandra Cibu Deaconu: Ce faci dacă ești 20 de ani șef la Cadastru? Înființezi firme de cadastru!

Senatoarea USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, acuză un posibil conflict de interese major la conducerea Agenției de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), susținând că șeful instituției, Laurențiu Blaga, ar fi beneficiat indirect de contracte publice prin intermediul firmelor de cadastru deținute de familia sa.

Potrivit declarației făcute de senatoare, Laurențiu Blaga conduce Agenția de Cadastru de peste două decenii, perioadă în care ar fi înființat firme de cadastru pe care, odată ajuns în funcția publică, le-ar fi trecut pe numele părinților. Aceste firme ar fi continuat, ani la rând, să câștige zeci de contracte de cadastrare plătite din bani publici.

„Unii vor spune că este legal, dar eu spun că este profund imoral”, afirmă Ruxandra Cibu Deaconu, subliniind că este vorba despre aceeași persoană care, timp de 20 de ani, a condus instituția, a făcut regulile și a coordonat sistemul, în timp ce familia sa ar fi profitat de acesta.

Senatoarea atrage atenția și asupra întârzierilor majore în realizarea cadastrului general al României, care ar afecta direct cetățenii, blocați în proceduri birocratice și procese. „Între timp, oamenii sunt prinși în hârtii și instanțe, iar cadastrul general întârzie”, a mai declarat aceasta.

În opinia reprezentantei USR, situația descrisă reprezintă „capturarea statului pe termen lung”. „Cadastrul nu este o afacere de familie, este o obligație a statului român față de cetățeni. Când aceeași mână face regulile și tot ea trage beneficiile, încrederea publică dispare”, a transmis senatoarea.

Comentariile sunt închise.