VIDEO – Ruxandra Cibu Deaconu critică proiectul de lege privind endometrioza, susținând că inițiativa este incompletă și lipsită de consultare reală cu specialiștii

Senatoarea USR de Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, critică proiectul de lege privind endometrioza, susținând că inițiativa este incompletă și lipsită de consultare reală cu specialiștii, motiv pentru care parlamentarii USR vor opta pentru abținere la vot.

„Este o boală care afectează profund viața multor femei. Nevoia de legiferare în domeniul endometriozei există. Este reală. Dar asta nu justifică un proiect de lege incomplet, ineficient și superficial. Pentru a deveni un instrument în mâna medicilor, legea trebuie făcută responsabil, cu consultarea specialiștilor, având în minte întreg ecosistemul de prevenție și monitorizare a acestei boli. Astăzi avem un proiect de lege care se dovedește a fi imatur, nu asigură integrarea într-un plan național coerent, nu aduce utilitate și îi lipsesc mecanismele practice care să genereze politici adecvate de sănătate.

Din punctul meu de vedere, textul proiectului trădează lipsa unei consultări reale cu specialiștii din sistemul de sănătate, astfel încât datele obținute să fie relevante și utilizabile de sistemul medical, nu să rămână doar statistică. Ignoră complexitatea tuturor proceselor de implementare și vine cu termene nerealiste, iar pe de altă parte nu asigură resurse financiare stabile. Îi lipsește abordarea integrată a diagnosticului, tratamentului și rezultatelor. Cum spunea o celebră zicală: drumul spre iad este pavat cu intenții bune! Asta credem noi, USR, despre acest proiect de lege și, din acest motiv, ne vom abține!”, a spus Ruxandra Cibu Deaconu.

Comentariile sunt închise.